Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), institutie care gestioneaza implementarea Programului Operational Regional (POR), isi fixase pentru finele anului 2011 o tinta de 15% privind absorbtia fondurilor destinate regiunii Bucuresti-Ilfov, insa va rata cu o treime, se va ajunge doar pana la 10%, potrivit
Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti - Ilfov
(ADRBI). Ratand tinta pe anul curent, pentru anul viitor ambitia autoritatilor se incordeaza: se vrea un procent de cel putin 20%, chiar 25% daca se poate.
Suma totala
orientativa disponibila pentru proiectele din regiunea Bucuresti-Ilfov
in perioada 2007-2013 este de 358 milioane de euro.
Cerere exista, in total, au fost depuse 796 de proiecte, insumand
828,3 milioane de euro (3,6 miliarde lei), fiind depasit de peste doua ori bugetul alocat. Cu toate acestea, au ajuns la faza de semnare a contractelor doar 188 de proiecte, in valoare de aproximativ 185 milioane
de euro (807 milioane de lei). In faza de finalizare - numai 19!
Pe baza faptului ca incepand cu luna septembrie au fost semnate mai multe contracte decat pana atunci (pana la sfarsitul lunii septembrie fusesera semnate 122 de contracte de finantare, iar din septembrie pana in prezent s-au mai semnat 66), ADRBI estimeaza ca pana la sfarsitul lui
2012 rata de absorbtie se va dubla, cel putin. Va fi cuprinsa intre 20% si 25%.
Mult succes(uri)!
Se afișează postările cu eticheta grad de absorbtie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta grad de absorbtie. Afișați toate postările
joi, 8 decembrie 2011
Tinta Ministerului Dezvoltarii de a folosi 15% din banii alocati regiunii Bucuresti-Ilfov pana la finele lui 2011, ratata cu o treime. Pentru 2012 se tinteste o dublare!
vineri, 2 decembrie 2011
Orban: Trebuie sa cheltuim 6,7 miliarde de euro din fonduri UE pana in 2013. Platile in prezent: doar 716 mil. €
Sursa: Fin.ro 19 Septembrie 2011
Rata reala de absorbtie a fondurilor europene este de 3,7%,
iar in anii urmatori, respectiv 2012 si 2013, Romania va trebui sa cheltuiasca
1,9 miliarde de euro, respectiv, 6,7 miliarde de euro, a declarat astazi
Leonard Orban, in cadrul audierilor in comisiile parlamentare.
,,Anul 2013 va insemna un maxim de cheltuire a fondurilor
comunitare, cu o cifra de 6,7 miliarde de euro. Pana acum Romania a cheltuit
716 milioane de euro", a spus Orban.
Orban a primit, astazi, avizul favorabil al comisiilor
parlamentare de administratie si afaceri europene pentru functia de ministru al
Afacerilor Europene.
Majoritatea voturilor au fost „pentru”, insa reprezentantii
USL au absentat de la audieri. S-a inregistrat si o abtinere, din partea
deputatului Mircea Giurgiu, fost PDL, in prezent fara apartenenta la un grup
parlamentar.
Absorbtia pe fonduri europene a urcat la 12,4%. Guvernul vrea 20%-25%
Sursa: Fin.ro 16 Iunie 2011
La finalul lunii mai 2011, gradul de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune a urcat la 12,4%, de la 11,74% la sfarsitul lunii anterioare, ca urmare a realizarii unor plati catre beneficiari, reprezentand prefinantari si rambursari, de aproximativ 506,5 milioane de lei (124 milioane de euro). Astfel, platile totale efectuate insumeaza 10,23 miliarde de lei (2,5 mld. euro), fata de 7,4 miliarde de lei la 31 decembrie 2010, cand gradul de absorbtie era de
La finalul lunii mai 2011, gradul de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune a urcat la 12,4%, de la 11,74% la sfarsitul lunii anterioare, ca urmare a realizarii unor plati catre beneficiari, reprezentand prefinantari si rambursari, de aproximativ 506,5 milioane de lei (124 milioane de euro). Astfel, platile totale efectuate insumeaza 10,23 miliarde de lei (2,5 mld. euro), fata de 7,4 miliarde de lei la 31 decembrie 2010, cand gradul de absorbtie era de
Suntem codasi la plati, dar si la contracte semnate cu fonduri europene
Sursa: Fin.ro 18 Mai 2011
Romania continua sa aiba cea mai redusa rata de absorbtie
din Uniunea Europeana, rambursarile catre beneficiari ridicandu-se la numai
11,74% la finalul lunii aprilie. In conditiile in care nivelul platilor a
incetinit, in aprilie fiind realizate transferuri de 349 de milioane de lei,
fata de 929 de milioane de lei in martie. In primele patru luni ale anului,
platile efective au crescut de la 1,5 mld. euro la aproximativ 2,36 mld. euro
(9,729 miliarde de lei). Guvernul Romaniei si-a propus ca tinta pentru finalul
anului sa ajunga la 3 mld. euro (grad de absorbtie de 25%).
La sfarsitul anului 2010, punct de referinta intrucat
reprezinta jumatatea perioadei de programare 2007-2013, Romania se plasa pe
ultimul loc in Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste platile efectuate
catre beneficiarii de fonduri structurale si de coeziune, cu 7% (1,5 miliarde
de euro) din suma alocata de 19,7 miliarde de euro, potrivit studiului
„Fondurile UE in Europa Centrala si de Est - Raport privind progresul
inregistrat in perioada 2007-2010”, realizat de Divizia de Consultanta in
Fonduri europene si Sector Public a KPMG.
Pe primele locuri la absorbtia fondurilor structurale si
de coeziune se situeaza Letonia si Lituania, cu plati de 30%, respectiv 29%
din sumele alocate. Cele 10 state din ECE au alocate in total, pentru perioada
2007-2013, fonduri europene in valoare de 172,6 miliarde de euro, respectiv
208,2 miliarde de euro, daca punem la socoteala si contributiile nationale ale
fiecarui stat.
La finalul anului trecut, tarile baltice inregistrasera cel mai
ridicat procentaj de proiecte contractate, intre 60% si 76%. Alte tari se
situeaza la mijloc, cu 48% pana la 57%, iar Romania, cu 45% (10,4 mld. euro),
si Bulgaria, cu 37%, pe ultimele locuri. Granturile contractate de cele 10 tari
din ECE se ridicau la 110,2 mld. euro, reprezentand 53% din total. Pana la sfarsitul
anului 2010, o suma de 36,3 miliarde de euro (respectiv 17%) din bugetul
disponibil a fost rambursata beneficiarilor din regiune.
Autor: AB
Catalin Vatafu, seful ACIS: In 2012 si 2013 vom vedea ce fonduri UE se vor pierde
Seful Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor
Structurale spune ca, daca nu vom reusi sa atingem tinta de 3 mld. euro plati
interne pana la sfarsitul anului, cea mai mare presiune asupra Romaniei va fi
peste doi ani
Sursa: Fin.ro 9 Mai 2011
Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) a trecut in subordinea directa a prim-ministrului, ocazie cu care Catalin Vatafu, consilier personal al premierului, a preluat coordonarea acesteia. Intr-un interviu acordat „Fin.ro”, secretarul de stat vorbeste despre rata extrem de scazuta a absorbtiei, masurile ce vor fi luate pentru accelerarea atragerii banilor alocati, dar si despre riscul de dezangajare automata a fondurilor in urmatorii ani daca situatia nu se imbunatateste. De asemenea, Vatafu a precizat ca nu exista in prezent premise pentru stipularea unor tinte efective de absorbtie in viitorul acord preventiv cu FMI.
,,Fin.ro”: Ati preluat coordonarea ACIS de curand. Unul dintre scopurile declarate ale acestei schimbari este sporirea autoritatii asupra institutiilor care lucreaza cu fonduri europene. Ce inseamna practic acest lucru? Aveti alte atributii fata de cele ale directorului ACIS?
Catalin Vatafu: Constituirea ACIS ca departament in subordinea prim-ministrului vizeaza intarirea rolului autoritatii, al capacitatii ei si, de asemenea, al autoritatii acestei structuri in dialogul cu autoritatile de management (AM). Suntem intr-un moment in care gradul de absorbtie este unul nu tocmai satisfacator, motiv pentru care avem nevoie urgenta de o serie de masuri decisive pentru impulsionarea ritmului de absorbtie. Acestea trebuie implementate cu o anumita fermitate, iar noul statut al ACIS ii confera o autoritate suplimentara asupra AM-urilor, care sunt cele care vor implementa fizic masurile. Nu e vorba despre atributii suplimentare, este vorba doar despre o crestere a greutatii specifice autoritatii prin prisma coordonarii directe in fata prim-ministrului. Vom avea astfel posibilitatea sa monitorizam mai strans masurile ce vor fi luate in perioada urmatoare si, implicit, sa manifestam acea fermitate de care este nevoie pentru a ne asigura ca masurile vor fi implementate potrivit angajamentelor asumate.
Veti putea impune si sanctiuni?
Autoritatea in sine nu isi propune aplicarea unor sanctiuni in relatia cu autoritatile de management. Nici nu exista o relatie stricta de subordonare intre ACIS si acestea. Insa scopul principal urmarit prin acest transfer al autoritatii este ca prim-ministrul sa beneficieze de o informatie veridica si in timp util referitoare la modul in care decurge procesul de absorbtie. Deciziile cu privire la diverse sanctiuni le ia deja prim-ministrul si acestea au, de obicei, o dimensiune politica.
Absorbtia pe fonduri structurale si de coeziune: 11,64%
In acest moment cat este rata absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune?
Potrivit ultimelor date disponibile, din 22 aprilie, au fost depuse 28.128 de proiecte, in valoare de aproximativ 52,5 mld. euro. Din acestea au fost aprobate 7.343, in valoare de 17,8 mld. euro, iar 5.575 de proiecte aprobate s-au transformat in contracte de finantare, cu o valoare eligibila de 12,4 mld. euro. In ceea ce priveste platile catre beneficiari, acestea se ridica la aproximativ 2,35 mld. euro, ceea ce reprezinta 11,64% din alocarea 2007-2013. Tinta pe care ne-am propus-o pentru finalul anului 2011 este de 3 mld. euro, o valoare care are la baza tintele asumate individual de fiecare dintre autoritatile de management si care reprezinta un grad de absorbtie de 25%.
Exista un plan de masuri pe care il discutati cu CE. Cand va fi acesta definitivat si cand va incepe implementarea sa?
In stransa colaborare cu AM-urile, pe de o parte, cat si cu expertii de la Comisia Europeana, pe parcursul ultimelor patru-cinci luni, ACIS a condus acest proces de elaborare a unui plan de masuri prioritare pentru consolidarea procesului de absorbtie, plan care la momentul acesta se afla in faza de definitivare, urmand ca in cel mai scurt timp sa fie supus aprobarii guvernului, iar ulterior sa fie transmis partenerilor de la Bruxelles. Deja exista o serie de masuri prevazute in plan si care se afla in implementare.
Puteti sa ne dati cateva exemple?
Planul e structurat pe sapte mari directii de actiune. Una dintre acestea vizeaza, spre exemplu, achizitiile publice. Pe acest palier exista mai multe masuri, una dintre acestea se refera la standardizarea documentatiilor de atribuire pentru licitatii. Incercam standardizarea lor pentru a usura munca autoritatilor locale care se confrunta cu o serie de dificultati in derularea procesului de achizitie publica.
In ce sens este deja in implementare?
In sensul in care la nivelul ANRMAP exista deja o serie de grupuri de lucru constituite pe cele trei domenii relevante din punctul nostru de vedere: transport, energie si mediu. In componenta grupurilor de lucru intra pe de o parte specialisti din partea ANRMAP, a AM-urilor care gestioneaza programele respective, reprezentanti ai asociatiilor profesionale ale inginerilor, proiectantilor si, pe de alta parte, reprezentanti ai mediului de business - ai firmelor, companiilor care activeaza pe respectivele domenii de activitate. Aceste grupuri functioneaza de o buna bucata de vreme urmand ca in trimestrul trei sa fie finalizate aceste documentatii-tip, este un proces laborios si de durata si vizeaza nu doar actuala perspectiva financiara, ci si pe cea din 2014-2020. Mai sunt si alte masuri, precum cea care vizeaza scurtarea duratei anumitor etape din managementul ciclului de proiect. Ma refer aici la simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare in vederea efectuarii platilor catre beneficiari. Simplificand acest proces urmarim sa obtinem acea accelerare suplimentara de care avem nevoie.
Din 2,35 mld. euro plati catre beneficiari doar 760 mil. euro sunt rambursari
Avand in vedere timpul care se va scurge pana cand va fi aplicat acest plan, in ce masura credeti ca veti reusi sa atingeti tinta privind absorbtia propusa pana la finalul anului?
Masurile acestea, asa cum au fost concepute si convenite cu partenerii interni si cu DG REGIO, vor produce efecte in mod gradual. O parte din aceste masuri isi vor face simtite efectele chiar din cea de-a doua jumatate a anului, altele vor avea efecte partiale in 2011, iar o a treia categorie de masuri vizeaza perspectiva medie si lunga pentru a atinge nivelul de 90% absorbtie la sfarsitul anului 2015.
Mai este mult de munca...
Este adevarat, la fel de adevarat este si ca pe parcursul ultimilor doi ani s-au facut eforturi constante de la nivel guvernamental pentru imbunatatirea atragerii fondurilor europene care au produs efecte vizibile. De exemplu, stam foarte bine la cateva capitole. La momentul acesta sunt depuse proiecte a caror valoare depaseste de 2,5 ori intreaga alocare financiara. Stam de asemenea bine la ceea ce inseamna aprobare, respectiv evaluarea si aprobarea acestor proiecte. Stam bine la contractare, avem contracte semnate in valoare de 50% din alocarea totala pe fonduri structurale. Din nefericire, principalele probleme sunt in partea de implementare efectiva. Aici se inregistreaza un decalaj, nedorit de altfel, de la valoarea contractelor de 12,4 miliarde de euro la nivelul platilor, care este de 2,35 mld. euro. Incercam prin acest plan de masuri sa reducem acest ecart stimuland in mod adecvat etapa de implementare fizica si financiara a proiectelor, care sa se traduca ulterior in plati catre beneficiari.
Din suma platita efectiv pana in prezent cat la suta reprezinta prefinantari si cat rambursari?
Raportul este cam doi la unu in favoarea prefinantarii. Din intreaga suma plati interne catre beneficiari rambursarile interne din fonduri UE reprezinta 760 de milioane de euro, restul reprezentand prefinantarile.
In mare parte sunt bani inca neverificati...
Da, este un fel de a spune. Sunt bani care se afla deja in buzunarele beneficiarilor, in economia reala. Cheltuirea acestor bani nu a fost inca demonstrata prin facturi. La momentul acesta, AM-urile asteapta sa primeasca de la beneficiarii care implementeaza proiectele facturi prin care sa deconteze aceste prefinantari.
Dar sunt si multe cereri de rambursare deja depuse la care se asteapta platile.
Asta este o masura a carei importanta incercam sa o constientizam cu totii si pe care vrem sa o implementam cu prioritate - masura scurtarii duratei de procesare a acestor cereri de rambursare in vederea efectuarii cu celeritate a platilor catre beneficiari. Sunt o serie de proceduri birocratice care intarzie procesarea cererilor de rambursare, exista si o slabiciune din punctul de vedere al capacitatii administrative a acestor AM-uri, ma refer la personal care nu face intotdeauna fata incarcaturii pe zona aceasta, insa suntem constienti de problema si incercam sa o solutionam cu prioritate in cursul anului 2011.
Care este situatia in prezent prin prisma regulilor n+2/n+3, potrivit carora alocarea anuala pe fiecare program trebuie cheltuita in urmatorii doi, respectiv trei ani? Ce riscuri sunt? Cati bani putem pierde pana la finalul anului 2011?
Aici as vrea sa va linistesc. Pentru 2011 nu exista pericolul real al dezangajarii automate a niciunui euro din alocarea financiara a Romaniei. Insa in conditiile in care nu vom reusi sa atingem tintele propuse - cea de 3 mld. plati interne catre beneficiari pana la sfarsitul anului - aceasta presiune se va transfera catre 2012 si 2013. Punctul culminant, cea mai mare presiune asupra Romaniei din perspectiva unor dezangajari automate pe fonduri, va fi in cursul lui 2013, intrucat atunci se vor suprapune cele doua reguli n+2 si n+3. Acestea doua se aplica pana la 2010 inclusiv, ceea ce inseamna ca fondurile alocate inclusiv pentru 2010 trebuie cheltuite pana la finalul lui 2013. Incepand cu 2011, se schimba regula, se transforma in n+2, ceea ce inseamna ca de asemenea fondurile alocate lui 2011 trebuie consumate pana la sfarsitul lui 2013. Speram ca odata cu implementarea acestui plan de masuri sa diminuam simtitor mergand pana la eliminarea oricarui risc de dezangajare automata.
„Nu se pune problema crearii unui minister dedicat exclusiv fondurilor europene”
Care directie credeti ca ar fi mai potrivita: centralizarea sau descentralizarea?
La nivel european nu exista un sistem tip care sa garanteze succesul. Fiecare stat a avut o abordare diferita, inclusiv particularitatile nationale au facut ca unul sau altul dintre state sa se indrepte catre un sistem mai centralizat, cu o singura autoritate sau catre unul descentralizat cu mai multe AM-uri. Pentru Romania, vreau sa se inteleaga foarte clar ca la momentul acesta, in pofida unor opinii exprimate de diversi politicieni si preluate de mass-media, nu se pune problema crearii unui minister dedicat exclusiv fondurilor europene. Motivul este simplu - o remodelare a arhitecturii institutionale ar insemna reluarea procesului de acreditare a sistemului de catre CE. Ar insemna efectiv o blocare a functionarii acestor autoritati pe o perioada de minimum sase luni pana la un an. Nu avem voie sa pierdem timp atat de pretios pentru adoptarea unei masuri care nu ofera nicio garantie si nici nu face miracole.
Ce parere aveti despre propunerea de aducere a unor experti ai UE in autoritatile de management?
In dialogul cu CE partenerii de la Bruxelles si-au exprimat inclusiv disponibilitatea de a ne furniza experti care ar putea reduce acel deficit de expertiza care exista din pacate la nivelul anumitor autoritati ale statului roman. Din punctul meu de vedere, nu am avea nicio obiectie fata de un asemenea demers. Avem un dialog regulat cu CE pe tema asta, este o masura la pachet cu acest plan de masuri prioritare.
Potrivit sefului misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, viitorul acord preventiv va include tinte privind atragerea fondurilor europene. Aveti mai multe informatii in acest sens?
Pana la acest moment nu am fost implicat in niciun fel in negocierile cu FMI. Odata cu asumarea noii calitati de coordonator al ACIS am fost deja contactat de reprezentantii Fondului Monetar International. Voi avea un dialog cu ei, dar, din cate stiu eu, nu exista in prezent premise pentru stipularea unor tinte efective de absorbtie in acest acord preventiv.
Cariera
2011 - prezent secretar de stat – sef al Autoritatii de Coordonare a Instrumentelor Structurale
2009 - 2011 - consilier personal al primului-ministru, coordonatorul Departamentului de Relatii Externe, Guvernul Romaniei
2008 - 2009 - consilier Cabinetul europarlamentarului Theodor Stolojan
2007 - 2008 - director de proiect Forum Invest S.A
2004 - 2007 diplomat Ministerul Afacerilor Externe
2009 - diploma de studii postuniversitare in domeniul securitatii nationale
Colegiul National de Aparare
2005 - diploma de studii postuniversitare in domeniul afacerilor europene
Institutul European din Romania
1999 - 2003 diploma de licenta Facultatea de
Relatii Internationale, Institutul de Relatii Internationale,
Specializarea Diplomatie si studii regionale, Moscova, Federatia Rusa
1995 - 1999 diploma de licenta in economie Facultatea de Relatii Internationale, Academia de Studii Economice, Specializarea Tranzactii
Internationale
Autor: Arabela Boboc
Consultanta pe fonduri europene, estimata la peste 4 miliarde de lei in perioada 2008-2013
In 2008-2009 s-au incasat bani pe consultanta din elaborarea
si pregatirea proiectelor. Anul trecut, afacerile jucatorilor din domeniu au
fost de aproximativ 100 mil. euro, din plati ce au inceput sa vina pentru
implementare
Sursa: Fin.ro 18 Aprilie 2011
Valoarea Fondurilor Structurale si de Coeziune alocate
Romaniei pentru perioada 2007-2013 este de 19,7 miliarde de euro, iar cea a
fondurilor puse la dispozitie pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala se
ridica la 13,3 miliarde de euro. Piata de consultanta pe fonduri europene este
estimata la 1 miliard de euro in perioada 2008-2013, iar in 2010 s-a plasat la
un nivel de aproximativ 100 de milioane de euro, potrivit jucatorilor din
domeniu.
Asociatia Consultantilor din Romania pentru Accesarea
Fondurilor Europene (ACRAFE) a fost infiintata in 2008, misiunea acesteia
fiind concentrarea expertizei din mediul privat, pentru a deveni un partener de
dialog constructiv in relatia directa cu autoritatile publice, in procesul de
management al absorbtiei fondurilor europene.
Cele 34 de companii care fac
parte din asociatie sunt raspandite in toate cele opt regiuni de dezvoltare
regionala, numarul total al proiectelor de finantare depuse si implementate
pana in prezent de acestea fiind de peste 2.500, cu o valoare insumata de peste
1,5 miliarde de euro, atat in perioada fondurilor de preaderare, cat si a
fondurilor postaderare. Potrivit vicepresedintelui ACRAFE, Radu Onofrei, in
acelasi timp director general al uneia dintre cele mai mari companii din
domeniu, RomActiv Business Consulting SRL, piata de consultanta pe fonduri
europene este estimata la 1 miliard de euro pentru perioada 2008-2013. In
acelasi timp, Laurentiu Dinu, Country Manager al Accreo Romania, a precizat ca
anul trecut afacerile firmelor de consultanta pe fonduri nerambursabile s-au
cifrat la aproximativ 100 de milioane de euro.
„Plata serviciilor de
consultanta este legata de doua momente in «ciclul de viata» al unui
proiect cu finantare din fonduri europene: momentul aprobarii finantarii
proiectului (eventual semnarea contractului de finantare nerambursabila) si
etapele de pe parcursul implementarii proiectului. In 2008-2009 s-au incasat
bani pe consultanta din elaborarea si pregatirea proiectelor, iar din 2010
banii au inceput sa vina din consultanta pentru implementarea proiectelor”, a
explicat pentru „Fin.ro” vicepresedintele ACRAFE.
Tendinta de dezvoltare pe consultanta si asistenta tehnica pentru autoritati publice
Afacerile RomActiv Business Consulting in perioada 2008-2010 au fost, in medie, de 600.000 euro/an, in crestere in 2010 si cu perspective de crestere pe 2011. Prezenta pe piata de opt ani, compania are noua birouri locale proprii, cu peste 30 de angajati full-time si are in portofoliu peste 450 de proiecte pe fonduri europene (fondurile structurale, PNDR/FEADR, FEP, IMPACT si alte programe publice de finantare nerambursabila precum ANIMMC, AFM), cu o valoare totala de peste 700 mil. euro, din care peste 80% implementate sau in faza de implementare. Domeniile de activitate acoperite sunt diverse: administratie publica, industrie, cercetare si dezvoltare, turism, servicii, agricultura, procesarea produselor agricole si forestiere, panificatie.
Ca planuri de viitor, RomActiv se va axa pe dezvoltarea
firmei in zona serviciilor de consultanta si asistenta tehnica pentru
autoritati publice, in special pentru autoritatile care gestioneaza fonduri europene
(autoritati de management, organisme si agentii de implementare, ACIS), a
precizat Radu Onofrei.
Structura absorbtiei - 90% din plati sunt prefinantari
Infiintata in 2010, Accreo Romania aduce experienta poloneza in proiecte greenfield si brownfield, de cercetare si dezvoltare, energii regenerabile si eficienta energetica, precum si in proiecte privind cresterea competitivitatii si dezvoltare in HR, turism si sectorul medical. Despre nivelul de atragere a banilor europeni, reprezentantul Accreo a aratat ca, din 12% fonduri platite doar 2% au fost rambursari.
„Rata de absorbtie este scazuta
nu numai ca total plati efectuate din alocarea totala, ci mai mult, daca ne
uitam la structura banilor virati observam ca 90% sunt prefinantari. Cu alte
cuvinte sunt fonduri platite, dar al caror mod de cheltuire nu poate fi
verificat pana cand nu se depun cereri de rambursare. Problemele pe care le are
guvernul cu Comisia Europeana sunt legate de aceasta situatie, sunt bani dati,
dar a caror utilizare nu poate fi inca verificata. Rata de eroare acceptata la
nivelul intregii Uniuni este de 2% (aceasta rezulta dupa verificarea
facturilor)”, a declarat pentru „Fin.ro” Laurentiu Dinu, Country Manager
Accreo.
Ca un exemplu de buna practica, Dinu a vorbit despre programele de
finantare din Polonia, unde se da un avans de 70% pentru fiecare proiect,
insa nu se da tot odata, ci in transe de cate 15%. Astfel, beneficiarul este
obligat sa justifice cum a cheltuit prima parte din avans pentru a primi transa
urmatoare.
Valoarea totala a celor 14 proiecte pe care le gestioneaza in prezent Accreo Romania se invarte in jurul valorii de 30 de milioane de euro. Accreo se orienteaza catre investitii in companii mari, unul dintre motive fiind faptul ca acestea au capacitatea financiara de a-si onora la timp facturile, marturiseste reprezentantul firmei de consultanta. Asta nu inseamna ca Accreo nu este deschisa si IMM-urilor.
O companie cu 94% rata de succes la contractare
Un alt jucator cu greutate pe piata de consultanta este si TDP Partners SRL, infiintata in 2007, cu o cifra de afaceri de 290.000 de euro la finalul anului 2010. Rata de succes a proiectelor realizate de TDP Partners in vederea obtinerii de finantare s-a ridicat la 94% in intervalul ianuarie-decembrie 2010. Valoarea totala a proiectelor contractate de TDP prin toate programele de finantare este de 217 milioane de euro, din care: proiectele aflate in implementare – 32 de milioane de euro; proiecte depuse si aflate in analiza - 115 milioane de euro; proiecte finalizate - 7 milioane de euro. Restul proiectelor, in valoare de 63 de milioane de euro, se afla in diferite stadii: fie sunt in lucru si in decurs de depunere, fie nu au fost contractate.
Finantari asteptate cu interes
Printre programele de finantare asteptate cu interes in 2011 de companiile de consultanta se numara (POS CCE) Operatiunea 1.1. Investitii in IMM-uri si Op 1.1. Sprijin pentru intreprinderile mari, Op 2.3.1. Sprijin pentru start-up-urile si spin-off-urile inovative, Axa 3 - investitii in IT&C, Op 4.2. Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi; finantarile prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) precum si Fonduri nationale: Schema de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltarii durabile si Fondul de mediu: Cresterea productiei de energie din surse regenerabile. Daca pe sectorul fondurilor destinate energiei, pana in prezent pentru partea de energie regenerabila beneficiarii au manifestat un interes crescut, in timp ce subdomeniul eficientei energetice a fost subaccesat, pentru liniile de finantare ce se vor lansa in toamna acestui an se asteapta o cerere mai mare pentru eficienta energetica (Axa 4 a POSCCE).
Obiectivele pe termen scurt ale ACRAFE pentru consolidarea procesului de absorbtie in 2011
- publicarea celui de-al doilea raport intitulat ,,Propunere pentru absorbtia eficienta a fondurilor comunitare 2011”, prin care sa fie subliniate schimbarile operate in 2010 la nivelul intregului proces de absorbtie si care sa propuna noi seturi de masuri urgente, care sa aiba ca finalitate imediata aducerea absorbtiei Romaniei aproape de un procent „normal”;
- organizarea unor serii de intalniri cu institutiile din mediul bancar, avand ca scop derularea unor discutii deschise referitoare la scrisorile de confort care trebuie emise de aceste institutii, proces care, potrivit ACRAFE, pana in acest moment nu s-a derulat potrivit asteptarilor;
- identificarea urgenta, impreuna cu partenerii din Autoritatile de Management (AM), a solutiilor privind corectarea procedurilor de plati care se efectueaza cu decalaje majore;
- o noua directie de actiune in cadrul dialogului institutionalizat pentru Programul Operational Asistenta Tehnica; elaborarea unei strategii punctuale de intalniri imediate cu AM-urile, cu scopul de a identifica si demara proiecte concrete de asistenta tehnica, pentru ca ACRAFE sa poata fi implicata direct in procesul de implementare a programelor de finantare;
- implementarea proiectului „Cresterea capacitatii sectorului ONG de a colabora cu institutiile administratiei publice in vederea absorbtiei fondurilor europene”, pentru care a fost depusa cererea de finantare la AM pentru Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.
- elaborarea unei proceduri de atestare/certificare a companiilor de consultanta din cadrul ACRAFE, avand ca rol profesionalizarea pietei de consultanta in finantari europene din Romania.
Autor: Arabela Boboc
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

