ottershop
Se afișează postările cu eticheta plati fonduri europene. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plati fonduri europene. Afișați toate postările

joi, 27 septembrie 2012

Minune! Se reiau platile pe POSDRU


27 septembrie 2012
Sursa: fonduri-structurale.ro

Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale Mariana Campeanu a confirmat oficial reluarea rambursarii cheltuielilor pe POSDRU, aceasta mentionand ca este vorba de aproximativ 1400 de cereri depuse si care au fost deja verificate conform criteriilor Instructiunii 61.

Rambursarile se vor realiza incepand cu saptamana viitoare, din fonduri de la bugetul national, urmand ca banii sa fie ulterior recuperati de la Comisia Europeana. In prezent, Ministerul Muncii are la dispozitie circa 390 de milioane de lei pentru rambursarea cheltuielilor efectuate pe proiectele implementate in cadrul POSDRU.

Conform declaratiilor ministrului Campeanu, pana la sfarsitul anului 2012 vor fi decontate toate cererile de rambursare depuse de beneficiari, in ordinea inregistrarii lor, pe masura ce acestea vor fi verificate conform metodologiei aprobate de Comisie.

“Va fi capabil AM POSDRU sa verifice si valideze cereri de rambursare intr-un ritm alert?”

“Este bine daca Guvernul Romaniei incepe sa inteleaga si sa isi asume responsabilitatea pentru functionarea proiectelor POSDRU. Banii despre care vorbea ieri doamna ministru Campeanu sunt insuficienti daca nu vor fi urmati de alte plati, pe masura ce restul cererilor de rambursare din sistem vor fi validate. Or, la acest capitol noi avem o ingrijorare foarte mare. Va fi capabil AM POSDRU sa verifice si valideze cereri de rambursare intr-un ritm alert? Tineti cont ca avem situatii in continuare incredibile la OI POSDRU (MECTS) unde intarzierile in verificarea cererilor depuse de beneficiari au depasit chiar si un an de zile”, a declarat pentru fonduri-structurale.ro Flavia Preda, reprezentant al Coalitiei ONG-uri pentru Fonduri Structurale.


joi, 8 decembrie 2011

Tinta Ministerului Dezvoltarii de a folosi 15% din banii alocati regiunii Bucuresti-Ilfov pana la finele lui 2011, ratata cu o treime. Pentru 2012 se tinteste o dublare!

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), institutie care gestioneaza implementarea Programului Operational Regional (POR), isi fixase pentru finele anului 2011 o tinta de 15% privind absorbtia fondurilor destinate regiunii Bucuresti-Ilfov, insa va rata cu o treime, se va ajunge doar pana la 10%, potrivit Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti - Ilfov (ADRBI). Ratand tinta pe anul curent, pentru anul viitor ambitia autoritatilor se incordeaza: se vrea un procent de cel putin 20%, chiar 25% daca se poate.

Suma totala orientativa disponibila pentru proiectele din regiunea Bucuresti-Ilfov in perioada 2007-2013 este de 358 milioane de euro.

Cerere exista, in total, au fost depuse 796 de proiecte, insumand 828,3 milioane de euro (3,6 miliarde lei), fiind depasit de peste doua ori bugetul alocat. Cu toate acestea, au ajuns la faza de semnare a contractelor doar 188 de proiecte, in valoare de aproximativ 185 milioane de euro (807 milioane de lei). In faza de finalizare - numai 19!

Pe baza faptului ca incepand cu luna septembrie au fost semnate mai multe contracte decat pana atunci (pana la sfarsitul lunii septembrie fusesera semnate 122 de contracte de finantare, iar din septembrie pana in prezent s-au mai semnat 66), ADRBI estimeaza ca pana la sfarsitul lui 2012 rata de absorbtie se va dubla, cel putin. Va fi cuprinsa intre 20% si 25%.

Mult succes(uri)!


vineri, 2 decembrie 2011

Orban: Trebuie sa cheltuim 6,7 miliarde de euro din fonduri UE pana in 2013. Platile in prezent: doar 716 mil. €


Sursa: Fin.ro 19 Septembrie 2011

Rata reala de absorbtie a fondurilor europene este de 3,7%, iar in anii urmatori, respectiv 2012 si 2013, Romania va trebui sa cheltuiasca 1,9 miliarde de euro, respectiv, 6,7 miliarde de euro, a declarat astazi Leonard Orban, in cadrul audierilor in comisiile parlamentare. 

,,Anul 2013 va insemna un maxim de cheltuire a fondurilor comunitare, cu o cifra de 6,7 miliarde de euro. Pana acum Romania a cheltuit 716 milioane de euro", a spus Orban.

Orban a primit, astazi, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de administratie si afaceri europene pentru functia de ministru al Afacerilor Europene.

Majoritatea voturilor au fost „pentru”, insa reprezentantii USL au absentat de la audieri. S-a inregistrat si o abtinere, din partea deputatului Mircea Giurgiu, fost PDL, in prezent fara apartenenta la un grup parlamentar.

S-au trimis la Finante cereri de decontare pentru doar 3,6% din 3,47 mld.€ alocate resurselor umane


In total, Autoritatea de Certificare si Plata a primit declaratii de cheltuieli pentru 127 mil. euro.  Pentru aproape 54% din aceasta suma actele au fost trimise in ultimele trei luni
 
Sursa: Fin.ro 22 August 2011

Autoritatea de Management pen­tru Dezvoltarea Resurselor Uma­ne (AMPOSDRU) a anuntat, pe 18 august, ca a transmis catre Au­toritatea de Certificare si Pla­ta (ACP), din cadrul Ministerului Finan­telor, 29 de declaratii de cheltuieli, in valoare totala de 535 mil. lei (aproximativ 127 mil. euro).
Dintre acestea, noua declaratii de cheltuieli, in valoare totala de 288 mil. lei, reprezentand aproape 54% din total, au fost transmise la ACP in ultimele trei luni, a precizat AMPOSDRU. In total, in urma declaratiilor de cheltuieli trans­mise pentru programul de resurse uma­ne si ulterior autorizate, Comisia Europeana a transferat in conturile ACP peste 67 mil. euro. Ceea ce inseamna ca restul pana la 127 mil. euro (de 60 mil. euro) se afla intr-una din procedurile de veri­fi­care/autorizare.

In ceea ce priveste platile efectuate de AM catre beneficiari, in primele sapte luni ale acestui an au fost efectuate rambursari din bugetul UE in valoare de 499,5 mil. lei (echivalentul a 118,6 mil. euro), repre­zen­tand peste 75% din totalul rambursarilor efectuate de AMPOSDRU in ultimele 18 luni. In numai trei luni (mai, iunie si iulie 2011), AM a platit 330,6 mil. lei (78,5 mil. euro), reprezentand aproximativ 47% din valoarea cumulativa a tuturor rambur­sa­ri­lor efectuate pana in prezent de AMPOSDRU din contributia revenind Fon­­dului Social European (FSE). De ase­me­nea, in primele sapte luni ale anului au fost virate si prefinantari

Seful ACIS: Reducerea prefinantarii si rezilierile dupa patru luni se aplica doar noilor contracte


Catalin Vatafu a declarat ca Autoritatile de Management vor „negocia” cu beneficiarii care au deja proiecte in evaluare ajustarea fluxurilor de numerar in functie de noile conditii financiare  

Sursa: Fin.ro 8 August 2011

Platile catre beneficiarii de fonduri europene insumau 2,7 mld. euro la finalul lunii iulie, reprezentand 13,25% din alocarea totala. Ram­bursarile efective sunt insa de doar 1,109 mld. euro, corespun­zand unui grad de absorbtie de 3,52%, restul fiind prefinantari. Sub motivatia ca multi dintre beneficiarii care iau banii din prefinantare nu mai trimit ulterior facturile aferente cheltuielilor, facturi care trebuie in mod normal sa ajunga la decontare la CE, guvernul a decis recent sa taie cuantumul prefinantarilor de la 30% la 10%, dar nu a specificat in cazul caror contracte se vor aplica noile prevederi.

Guvernul a decis, pe 26 iulie, sa limiteze plafonul in limita caruia se acorda prefinantarea proiectelor cu fonduri europene, de la 30% la ma­xi­mum 10% din valoarea contractului. Catalin Vatafu, seful Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structu­rale (ACIS), a declarat vineri ca atat aceasta masura, cat si cea privind rezilierea contractelor in contul carora nu se depun cereri de rambursare in patru luni de la primirea avansului se aplica doar contractelor semnate ince­pand de la data mentionata. 

Consul­tan­tii interpelati

Doar 40% din platile catre beneficiari sunt rambursari efective


Seful Cabinetului le-a reprosat ministrilor ca nu si-au respectat angajamentele privind volumul fondurilor europene atrase si i-a chemat la raport 

Sursa: Fin.ro 11 Iulie 2011
Desi este „prioritate zero” a Guvernului Romaniei de peste un an, absorbtia fondurilor europene ramane extrem de scazuta. Potrivit datelor de la finalul lunii iunie, platile catre beneficiari, efectuate pe programele operationale, totalizau 2,6 miliarde de euro, din care 2,54 miliarde de euro fonduri de la UE. Prefinantarile reprezinta insa 60% din totalul platilor catre beneficiari, ceea ce inseamna ca rambursarile efective insu­meaza doar 1 miliard de euro. 

Situatia dezastruoasa in ceea ce priveste absorbtia fondurilor structurale si de coeziune este bine cunoscuta atat la nivel national, cat si la nivelul Uniunii Europene, de unde vin numeroase semnale de ingrijorare, mai ales ca avem deja o intreaga axa prioritara, a Pro­gra­mului Operational Regional, blocata. Daca nu se vor aplica in scurt timp masuri concrete care sa impul­sioneze cresterea nivelului platilor si derularea mai rapida si corecta a implementarii proiectelor,

Fondurile de mediu - angajare de 67%, plati efective de numai 9%


Au fost semnate contracte pentru finantari nerambursabile de 14,84 mld. lei, in timp ce nivelul absorbtiei se plaseaza la 1,74 mld. lei, din care 1,32 mld. lei sunt prefinantari 

Sursa: Fin.ro 6 iunie 2011
Cu o alocare totala de 5,6 mi­liarde de euro, Programul Operational Sectorial de Mediu (POS Mediu) este unul dintre cele mai importante programe operationale din punctul de vedere al alocarii financiare si reprezinta cea mai importanta sursa de finantare pentru sectorul de mediu. Absorbtia efec­tiva a fondurilor de la Uniunea Europeana se ridica insa la numai 9%.

Multe dintre problemele de mediu ale Romaniei sunt cauzate, in mare parte, de industrializarea excesiva din perioada comunista, care nu a tinut cont de impactul asupra mediului si asupra sanatatii oamenilor. Efectele s-au regasit in calitatea apei, gestionarea slaba a deseurilor, poluarea aerului si a solului. Fondurile alocate Romaniei pentru mediu, in perioada 2007-2013, se ridica la aproximativ 4,5 miliarde de euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala si cel de Coeziune, la care se adauga si cofinantarea nationala de aproximativ 1 miliard de euro. 

Cu o alocare totala de 5,6 miliarde de euro, POS Mediu este astfel unul dintre cele mai importante programe opera­tionale din punctul de vedere al alocarii financiare si reprezinta cea mai importanta sursa de finantare pentru sectorul de mediu. Cele sase axe prio­ritare  acopera sectoarele apa si apa uzata, managementul deseurilor, respec­tiv reabilitarea terenurilor poluate is­to­ric, termoficare, protectia naturii, pro­- tec­tia impotriva inundatiilor si redu­cerea eroziunii costiere.

Au fost semnate 42 de contracte de finantare majore

Pana la data de 27.05.2011 au fost apro­bate spre finantare din POS Mediu 208 proiecte. Pentru 195 au fost semnate contracte de finantare intre Ministerul Mediului si Padurilor si beneficiari, potrivit datelor

Catalin Vatafu, seful ACIS: In 2012 si 2013 vom vedea ce fonduri UE se vor pierde

Seful Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale spune ca, daca nu vom reusi sa atingem tinta de 3 mld. euro plati interne pana la sfarsitul anului, cea mai mare presiune asupra Romaniei va fi peste doi ani

Sursa: Fin.ro 9 Mai 2011

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) a trecut in su­bordinea directa a prim-ministrului, ocazie cu care Catalin Vatafu, consilier personal al pre­mierului, a preluat coordonarea acesteia. Intr-un interviu acordat „Fin.ro”, secretarul de stat vorbeste despre rata extrem de scazuta a absorbtiei, masurile ce vor fi luate pentru accelerarea atragerii banilor alocati, dar si despre riscul de dezangajare automata a fondurilor in urmatorii ani daca situatia nu se imbunatateste. De ase­me­nea, Vatafu a precizat ca nu exista in pre­zent premise pentru stipularea unor tinte efective de absorbtie in viitorul acord preventiv cu FMI.

,,Fin.ro”: Ati preluat coordonarea ACIS de curand. Unul dintre scopu­rile declarate ale acestei schimbari este sporirea autoritatii asupra institutiilor care lucreaza cu fon­duri europene. Ce inseamna practic acest lucru? Aveti alte atributii fata de cele ale directorului ACIS?
Catalin Vatafu: Constituirea ACIS ca departament in subordinea prim-minis­trului vizeaza intarirea rolului autoritatii, al capacitatii ei si, de asemenea, al auto­ri­ta­tii acestei structuri in dialogul cu auto­ritatile de management (AM). Suntem intr-un moment in care gradul de ab­sor­btie este unul nu tocmai satisfacator, mo­tiv pentru care avem nevoie urgenta de o serie de masuri decisive pentru impul­sio­narea ritmului de absorbtie. Acestea tre­buie implementate cu o anumita fer­mitate, iar noul statut al ACIS ii confera o autoritate suplimentara asupra AM-urilor, care sunt cele care vor implementa fizic ma­surile. Nu e vorba despre atributii su­pli­mentare, este vorba doar despre o cres­tere a greutatii specifice autoritatii prin prisma coordonarii directe in fata prim-ministrului. Vom avea astfel posi­bi­li­tatea sa monitorizam mai strans ma­su­rile ce vor fi luate in perioada urmatoare si, im­pli­cit, sa manifestam acea fermitate de care este nevoie pentru a ne asigura ca masurile vor fi implementate potrivit angajamentelor asumate.

Veti putea impune si sanctiuni?

Autoritatea in sine nu isi propune apli­carea unor sanctiuni in relatia cu auto­ri­tatile de management. Nici nu exista o relatie stricta de subordonare intre ACIS si acestea. Insa scopul principal urmarit prin acest transfer al autoritatii este ca prim-ministrul sa beneficieze de o infor­matie veridica si in timp util referitoare la modul in care decurge procesul de ab­sorb­tie. Deciziile cu privire la diverse sanctiuni le ia deja prim-ministrul si aces­tea au, de obicei, o dimensiune politica.


Absorbtia pe fonduri structurale si de coeziune: 11,64%


In acest moment cat este rata absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune?

Potrivit ultimelor date disponibile, din 22 aprilie, au fost depuse 28.128 de pro­iec­te, in valoare de aproximativ 52,5 mld. euro. Din acestea au fost aprobate 7.343, in valoare de 17,8 mld. euro, iar 5.575 de proiecte aprobate s-au trans­for­mat in con­tracte de finantare, cu o valoare eligibila de 12,4 mld. euro. In ceea ce priveste pla­tile catre beneficiari, acestea se ridica la apro­ximativ 2,35 mld. euro, ceea ce repre­zin­ta 11,64% din alocarea 2007-2013. Tinta pe care ne-am propus-o pentru finalul anului 2011 este de 3 mld. euro, o valoare care are la baza tintele asumate individual de fiecare dintre autoritatile de mana­ge­ment si care reprezinta un grad de absorbtie de 25%.

Exista un plan de masuri pe care il discutati cu CE. Cand va fi acesta definitivat si cand va incepe implementarea sa?

In stransa colaborare cu AM-urile, pe de o parte, cat si cu expertii de la Comisia Europeana, pe parcursul ultimelor patru-cinci luni, ACIS a condus acest proces de elaborare a unui plan de masuri prio­ri­tare pentru consolidarea procesului de absorbtie, plan care la momentul acesta se afla in faza de definitivare, urmand ca in cel mai scurt timp sa fie supus apro­ba­rii guvernului, iar ulterior sa fie transmis partenerilor de la Bruxelles. Deja exista o serie de masuri prevazute in plan si care se afla in implementare.

Puteti sa ne dati cateva exemple?

Planul e structurat pe sapte mari directii de actiune. Una dintre acestea vizeaza, spre exemplu, achizitiile publice. Pe acest palier exista mai multe masuri, una dintre acestea se refera la stan­dar­di­zarea documentatiilor de atribuire pentru licitatii. Incercam standardizarea lor pen­tru a usura munca autoritatilor locale care se confrunta cu o serie de dificultati in derularea procesului de achizitie publica.

In ce sens este deja in implementare?

In sensul in care la nivelul ANRMAP exista deja o serie de grupuri de lucru constituite pe cele trei domenii relevante din punctul nostru de vedere: transport, energie si mediu. In componenta gru­pu­rilor de lucru intra pe de o parte specialisti din partea ANRMAP, a AM-urilor care gestioneaza programele respective, repre­zen­tanti ai asociatiilor profesionale ale inginerilor, proiectantilor si, pe de alta parte, reprezentanti ai mediului de bu­siness - ai firmelor, companiilor care acti­veaza pe respectivele domenii de acti­vitate. Aceste grupuri functioneaza de o buna bucata de vreme urmand ca in trimestrul trei sa fie finalizate aceste docu­mentatii-tip, este un proces laborios si de durata si vizeaza nu doar actuala pers­pec­tiva financiara, ci si pe cea din 2014-2020. Mai sunt si alte masuri, precum cea care vizeaza scurtarea duratei anumitor etape din managementul ciclului de proiect. Ma refer aici la simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare in vederea efectuarii platilor catre bene­fi­ciari. Simplificand acest proces urmarim sa obtinem acea accelerare suplimentara de care avem nevoie.


Din 2,35 mld. euro plati catre beneficiari doar 760 mil. euro sunt rambursari 


Avand in vedere timpul care se va scurge pana cand va fi aplicat acest plan, in ce masura credeti ca veti reusi sa atingeti tinta privind absorbtia propusa pana la finalul anului?

Masurile acestea, asa cum au fost concepute si convenite cu partenerii in­terni si cu DG REGIO, vor produce efecte in mod gradual. O parte din aceste masuri isi vor face simtite efectele chiar din cea de-a doua jumatate a anului, altele vor avea efecte partiale in 2011, iar o a treia categorie de masuri vizeaza perspectiva medie si lunga pentru a atinge nivelul de 90% absorbtie la sfarsitul anului 2015.

Mai este mult de munca...

Este adevarat, la fel de adevarat este si ca pe parcursul ultimilor doi ani s-au facut eforturi constante de la nivel guverna­men­tal pentru imbunatatirea atragerii fondurilor europene care au produs efecte vizibile. De exemplu, stam foarte bine la cateva capitole. La momentul acesta sunt depuse proiecte a caror valoare depaseste de 2,5 ori intreaga alocare financiara. Stam de asemenea bine la ceea ce inseam­na aprobare, respectiv evaluarea si apro­ba­rea acestor proiecte. Stam  bine la con­tractare, avem contracte semnate in valoare de 50% din alocarea totala pe fon­duri structurale. Din nefericire, princi­pa­le­le probleme sunt in partea de im­ple­mentare efectiva. Aici se inregistreaza un decalaj, nedorit de altfel, de la valoarea contractelor de 12,4 miliarde de euro la nivelul platilor, care este de 2,35 mld. euro. Incercam prin acest plan de masuri sa reducem acest ecart stimuland in mod adecvat etapa de implementare fizica si financiara a proiectelor, care sa se traduca ulterior in plati catre beneficiari.

Din suma platita efectiv pana in prezent cat la suta reprezinta prefinantari si cat rambursari?

Raportul este cam doi la unu in fa­voarea prefinantarii. Din intreaga suma plati interne catre beneficiari rambur­sa­rile interne din fonduri UE reprezinta 760 de milioane de euro, restul reprezentand prefinantarile.

In mare parte sunt bani inca neverificati...

Da, este un fel de a spune. Sunt bani care se afla deja in buzunarele bene­fi­cia­rilor, in economia reala. Cheltuirea aces­tor bani nu a fost inca demonstrata prin facturi. La momentul acesta, AM-urile asteapta sa primeasca de la beneficiarii care implementeaza proiectele facturi prin care sa deconteze aceste prefinan­tari.

Dar sunt si multe cereri de rambursare deja depuse la care se asteapta platile.

Asta este o masura a carei importanta incercam sa o constientizam cu totii si pe care vrem sa o implementam cu prio­ritate - masura scurtarii duratei de pro­ce­sare a acestor cereri de rambursare in vederea efectuarii cu celeritate a platilor catre be­ne­ficiari. Sunt o serie de pro­ce­duri biro­cra­tice care intarzie procesarea cererilor de rambursare, exista si o sla­bi­ciune din punc­tul de vedere al capacitatii ad­mi­nis­trative a acestor AM-uri, ma refer la per­so­nal care nu face intotdeauna fata incarcaturii pe zona aceasta, insa suntem con­stienti de problema si incercam sa o solu­tionam cu prioritate in cursul anului 2011.

Care este situatia in prezent prin prisma regulilor n+2/n+3, potrivit carora alocarea anuala pe fiecare program trebuie cheltuita in urmatorii doi, respectiv trei ani? Ce riscuri sunt? Cati bani putem pierde pana la finalul anului 2011?

Aici as vrea sa va linistesc. Pentru 2011 nu exista pericolul real al dezangajarii automate a  niciunui euro din alocarea financiara a Romaniei. Insa in conditiile in care nu vom reusi sa atingem tintele propuse - cea de 3 mld. plati interne catre beneficiari pana la sfarsitul anului - aceasta presiune se va transfera catre 2012 si 2013. Punctul culminant, cea mai mare presiune asupra Romaniei din perspec­ti­va unor dezangajari automate pe fonduri, va fi in cursul lui 2013, intrucat atunci se vor suprapune cele doua reguli n+2 si n+3. Acestea doua se aplica pana la 2010 in­clusiv, ceea ce inseamna ca fondurile alo­cate inclusiv pentru 2010 trebuie cheltuite pana la finalul lui 2013. Incepand cu 2011, se schimba regula, se transforma in n+2, ceea ce inseamna ca de asemenea fon­du­rile alocate lui 2011 trebuie consumate pana la sfarsitul lui 2013. Speram ca odata cu implementarea acestui plan de masuri sa diminuam simtitor mergand pana la eliminarea oricarui risc de dezangajare automata.


„Nu se pune problema crearii unui minister dedicat exclusiv fondurilor europene”


Care directie credeti ca ar fi mai potrivita: centralizarea sau descentralizarea?

La nivel european nu exista un sistem tip care sa garanteze succesul. Fiecare stat a avut o abordare diferita, inclusiv parti­cu­laritatile nationale au facut ca unul sau altul dintre state sa se indrepte catre un sistem mai centralizat, cu o singura autoritate sau catre unul descentralizat cu mai multe AM-uri. Pentru Romania, vreau sa se inteleaga foarte clar ca la momentul acesta, in pofida unor opinii exprimate de diversi politicieni si preluate de mass-media, nu se pune problema crearii unui minister dedicat exclusiv fondurilor europene. Motivul este simplu - o remodelare a arhitecturii institutionale ar insemna reluarea procesului de acreditare a sistemului de catre CE. Ar insemna efectiv o blocare a functionarii acestor autoritati pe o perioada de mini­mum sase luni pana la un an. Nu avem voie sa pierdem timp atat de pretios pentru adoptarea unei masuri care nu ofera nicio garantie si nici nu face miracole.

Ce parere aveti despre propunerea de aducere a unor experti ai UE in autoritatile de management?

In dialogul cu CE partenerii de la Bruxelles si-au exprimat inclusiv dispo­ni­bilitatea de a ne furniza experti care ar putea reduce acel deficit de expertiza care exista din pacate la nivelul anumitor autoritati ale statului roman. Din punctul meu de vedere, nu am avea nicio obiectie fata de un asemenea demers. Avem un dialog regulat cu CE pe tema asta, este o masura la pachet cu acest plan de masuri prioritare.

Potrivit sefului misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, viitorul acord preventiv va include tinte privind atragerea fondurilor europene. Aveti mai multe informatii in acest sens?

Pana la acest moment nu am fost implicat in niciun fel in negocierile cu FMI. Odata cu asumarea noii calitati de coordonator al ACIS am fost deja con­tactat de reprezentantii Fondului Mone­tar International. Voi avea un dialog cu ei, dar, din cate stiu eu, nu exista in prezent premise pentru sti­pularea unor tinte efective de absorb­tie in acest acord preventiv.

Cariera

2011 - prezent secretar de stat – sef al Autoritatii de Coordonare a Instrumentelor Structurale
2009 - 2011 - consilier personal al primului-ministru, coordonatorul Departamentului de Relatii Externe, Guvernul Romaniei
2008 - 2009 - consilier Cabinetul europarlamentarului Theodor Stolojan
2007 - 2008 - director de proiect Forum Invest S.A
2004 - 2007 diplomat Ministerul Afacerilor Externe
2009 - diploma de studii postuniversitare in domeniul securitatii nationale
Colegiul National de Aparare
2005 - diploma de studii postuniversitare in domeniul afacerilor europene
Institutul European din Romania
1999 - 2003 diploma de licenta Facultatea de Relatii Internationale, Institutul de Relatii Internationale, Specializarea Diplomatie si studii regionale, Moscova, Federatia Rusa
1995 - 1999 diploma de licenta in economie Facultatea de Relatii Internationale, Academia de Studii Economice, Specializarea Tranzactii 
Internationale
 
Autor: Arabela Boboc

Esecul atragerii banilor europeni compromite bugetul pentru 2014-2020


Rata de absorbtie pe Fondul European de Dezvoltare Regionala si pe Fondul de Coeziune este cea mai scazuta din UE: 13,43%  din cele 15,53 miliarde de euro alocate. Parlamentul European trage un semnal de alarma: Riscati sa pierdeti si banii viitori! 

Sursa: Fin.ro 11 Aprilie 2011

Politica de coeziune este cea mai apropiata de cetateni, intrucat se con­cretizeaza in constructia si dezvoltarea de drumuri, spitale si diverse structuri sociale destinate populatiei si bene­ficiaza de o alocare substantiala. Rata de absorbtie a Romaniei pe Fondul Eu­ro­pean de Dezvoltare Regionala si pe Fondul de Coeziune este insa cea mai scazuta din UE, plasandu-se la finalul lunii martie la numai 13,43% din cele 15,53 de miliarde de euro alocate pentru perioada de programare 2007-2013. Daca nu se vor lua masuri practice pentru cresterea sumelor atrase, Romania nu numai ca isi va consolida locul de pe­riferie economica, dar risca sa piarda finantari importante in perioada 2014-2020.  


In cadrul conferintei „Politica de Coeziune a Uniunii Europene - Modele pentru dezvoltarea Romaniei”, organi­zata la sfarsitul saptamanii trecute de Senat si Parlamentul European (PE), au fost analizate si dezbatute situatia ab­sorbtiei, deficientele si provocarile sis­te­mului, precum si masuri de inter­ventie. Institutia internationala a fost repre­zen­tata de Grupurile Social-Democrat si ALDE si de Comisia Parlamentara pen­tru Dezvoltare Regionala (REGI), fiind invitati si oameni politici si experti nationali si internationali.

 „O tara care pana in martie 2011 a reusit sa atraga numai 12% din totalul fondurilor alocate (Romania - n.r.) nu poate pretinde in perioada urmatoare de pro­gramare acelasi nivel de finantari, pentru ca toti ceilalti, mai ales adversarii in politica de coeziune, vor spune «ori­cum voi nu vreti sa ii utilizati, ati dovedit-o, si prin urmare nu vedem de ce ar trebui sa vi-i dam»”, a spus euro­par­lamentarul Victor Bostinaru. Declaratia lui Bostinaru este intarita si de alti europarlamentari prezenti la dezbatere. Germanul Michael Theurer, membru al REGI, a precizat ca, in prezent, in cadrul PE se desfasoara un proces de dezbatere privind alocarea banilor in  perioadele de dezvoltare urmatoare. 

„Ne aflam la jumatatea perioadei de programare 2007-2012 si, in acelasi timp, in prima treime a perioadei de implementare. Prin urmare, in medie, rata de absorbtie ar trebui sa fie de cel putin 25%. Avem cateva state care au ramas in urma. In cazul fondului de coeziune, Estonia a ajuns deja la o rata de absorbtie de 44%. Statele membre la care ne uitam cu multa ingrijorare sunt Bulgaria, Roma­nia, Grecia si Portugalia”, a aratat oficia­lul german. "Daca pana la sfarsitul anului 2011 noi nu reusim sa implementam un plan de masuri care sa deblocheze situatia, vom pierde foar te multi bani. De pierdut oricum vom pierde, pentru ca sun tem in foarte mare intarziere, im portant este sa nu pierdem aproape tot", a mai spus si Ramona Manescu, membra a Comisiei REGI.

Masuri inspirate din practica europeana

La nivel european se manifesta o tendinta de armonizare a regulilor, de introducere a unor reglementari comu­ne pentru toate statele. Un plan de ma­suri pentru Romania, la care lucreaza membrii Comisiei REGI Ramona Ma­nes­cu si Victor Bostinaru, cuprinde modificarea legii eligibilitatii, in primul rand prin introducerea rambursarii TVA in proiecte, taxa ce este o povara in plus pentru autoritatile locale, instrument folosit in general de statele europene. In al doilea rand, prin declararea costurilor eligibile pe baza forfetara, care ar simplifica substantial procesul. In pri­vinta achizitiilor publice, in unele state membre, legea este adaptata la cerintele europene.
Cea mai buna solutie ar fi standar­di­zarea prin introducerea unor formulare tip. In prezent se poarta discutii in acest sens intre Guvernul Romaniei si Comi­sia Europeana.
Alte masuri importante ar fi des­chiderea accesului la asistenta teh­nica spre toti beneficiarii si, nu in ultimul rand, asigurarea asistentei tehnice la nivelul autoritatilor de mana­gement si la departamentul de lucru din cadrul guvernului prin introducerea in aceste institutii a unor experti ai Uniunii Europene.

„Planul de masuri prioritare al guvernului va fi gata in aprilie”

Opinia Guvernului Romaniei  a fost reprezentata la eveniment de Gabriel Friptu, directorul Autoritatii de Mana­gement pentru Programul Operational Regional, singurul „reprezentant” al Pu­terii care a reusit sa ajunga la eve­niment. „In urma unui schimb de scrisori dintre Comisia Europeana si premier, initiat in 2010, s-au facut doua propuneri - cea privind trecerea ACIS in subordinea guvernului si elaborarea unui plan de masuri prioritare. 

Pe 15 martie a avut loc si schimbul de scrisori vizavi de comentariile CE, urmand ca in cursul acestei luni sa se finalizeze documentul. Chiar daca aces­ta nu are inca forma finala, majoritatea modificarilor fac deja obiectul diverselor actiuni in zona procedurala sau legis­lativa. Este vorba despre sapte directii de actiune, cu punere in aplicare pe termen scurt si mediu. Guvernul isi propune ca tinta sa atraga pana la finalul anului 20%-25% din pachetul financiar pentru instrumentele structurale”, a declarat Friptu. 

Experienta poloneza

Pana la finalul lunii martie 2011, Polonia a reusit sa atraga aproape 25% din fondurile alocate prin FSE si peste 26% din FEDR si FC, din cele 67,3 miliarde de euro alocate pentru 2007-2013. Agnieszka Czechowska-Kopec, viceprimar Sosnowiec, din regiunea Silezia, cea mai aglomerata si in acelasi timp intens dezvoltata economic, a declarat ca aceasta regiune a atras pana in prezent 9,87% din fondurile europene destinate statului polonez. 

Din experienta impartasita reiese ca punctele forte care au sustinut procesul de absorbtie au fost identificarea nevoilor concrete ale populatiei prin intermediul unor analize complexe, trasarea prioritatilor si prioritizarea proiectelor-cheie, peste 40% din fondurile primite de judet nu au trecut prin concurs fiind alocate direct proiectelor-cheie precum un aeroport, o parte de autostrada ce uneste toate orasele din zona, un centru de ingrijire a persoanelor cu dizabilitati etc.

Autor: Arabela Boboc

Bune practici financiare: cum sa intocmesti corect o cerere de rambursare


Seria de evenimente „Perfect Pregatit pentru Control” ii invata pe beneficiari ce sa faca, dar si ce sa evite pentru a primi decontarile cerute  

Sursa: Fin.ro 14 Martie 2011

Banii europeni se atrag pe prin­cipiul rambursarii cheltuie­lilor realizate de beneficiari. Cu ex­ceptia prefinantarilor, restul fondurilor se vireaza implemen­­tatorilor dupa ce demonstreaza ca au cheltuit corect, conform regulilor, sumele pe care le cer. 

Specialisti cu experienta pe diferite programe operationale si-au impartasit experienta cu beneficiarii, consultantii si cu potentialii aplicanti.

Saptamana trecuta, la Bucuresti, s-a desfasurat primul seminar din cadrul campaniei „Perfect Pregatit pentru Control”, organizata de PERFECT Ltd.Co., cu sprijinul www.fonduri-structurale.ro si Structural Consulting™ Group. Eve­ni­mentele au ca scop sa contribuie la spo­rirea absorbtiei fondurilor europene venind in ajutorul beneficiarilor, con­sul­tan­tilor si viitorilor aplicanti cu sfaturi practice in ceea ce priveste circuitul chel­tuirii si rambursarii platilor. Urma­­toarele seminarii vor avea loc si in alte cateva mari orase din tara. 

Pentru fiecare proiect - o pista de audit

Printre recomandarile specialistilor se numara in primul rand intocmirea unei piste de audit, pentru fiecare proiect in parte, mai ales de catre cei care au in implementare cel putin doua proiecte. Pista de audit trebuie sa contina detalii pentru fiecare activitate declarata in ce­re­rea de rambursare, sa specifice care sunt membrii echipei care au fost implicati in indeplinirea respectivei activitati, unde s-a  defasurat actiunea etc. „Aceasta pista de audit este un instrument comun folosit in scopuri diferite. 

Pentru auditor este o pista de verificare, ii este usor sa se uite pe ceea ce ati facut dvs. (beneficiarii - n.r.), la fel si pentru organismele inter­me­­diare ale autoritatilor de mana­gement. Dar este foarte importanta si pentru planificarea activitatilor de catre bene­ficiar, astfel stiti cine face, ce face, cum face, in ce timp face, care sunt persoanele responsabile si pe ce niveluri sunt desemnate responsabilitatile”, a explicat Doina Surcel, director general Autoritatea de Management a Progra­mului Opera­tio­nal Regional (AMPOR).  

Alte aspecte cu greutate, de care tre­buie sa se tina cont chiar din etapa de in­toc­mire a unui pro­iect, se refera la o esti­­mare corecta a gra­ficului de realiza­re a activitatilor (este indicat ca acesta sa se bazeze pe o marja de flexi­bi­litate de sase luni), si mai ales la realizarea unui buget orientativ echilibrat, care sa nu fie nici subdimensionat - pen­tru ca astfel se blocheaza niste sume care nu ajung sa fie cheltuite, dar nici supra­dimensionat, deoarece cresterea buge­tu­lui se suporta exclusiv de beneficiar.

Contabilul, om de baza in proiect

Alegerea unui contabil eficient este esentiala, acesta poate „sa omoare sau sa salveze proiectul”, sustin expertii. Daca o cheltuiala nu este vizibila la nivel de contabilitate analitica, de balanta, nu este eligibila. „Un manager financiar bun, un contabil bun si, in cazul in care aveti si investitii, un sef de santier bun - cu asta aveti sigur un proiect bun”, a spus Surcel.

Atentie la prevederile din con­tractele semnate cu proiec­tan­tii. Pentru erorile de pro­iectare, care pot duce la intarzieri ale derularii proiectelor, pro­iec­tantii ar trebui sa raspunda material. Insa daca in contractul pe care acestia il semneaza cu beneficiarii nu sunt prevazute astfel de situatii, nu-i poate obliga nimeni la plata cand gresesc.

In ceea ce priveste achizitiile publice conteaza mult ca oferta castigatoare sa indeplineasca toate conditiile specificate de beneficiar (sa primeasca ceea ce a cerut). Sunt cazuri cand conditiile sunt substantiale, iar oferta castigatoare nu indeplineste toate cerintele. 

In mod special pe POSCCE, pro­gra­mul destinat competitivitatii economice, specialistii atentioneaza ca, pentru a se obti­ne succesul, este nevoie de un mana­gement financiar riguros, avand in vedere ca operatiunile (liniile de finantare) sunt caracterizate de diferente mari. De ase­me­nea, Organismele Intermediare sunt cen­trale, nu au oficii regionale, astfel ca rambursarile pe POSCCE au mers greu, a admis Catalina Soare, sef Serviciu mana­ge­ment financiar si control POSCCE din 2007 pana la inceputul acestui an.

Or­di­nele de cheltuieli eligibile, docu­men­tele care stabilesc conditiile in care cheltuielile pot fi rambursate sunt elaborate pe fiecare operatiune in parte, prin urmare trebuie citite cu mare atentie, mai ales de cei care au proiecte pe diferite domenii.
Majoritatea problemelor se refera la respectarea regulilor privind achizitiile publice, poate si din cauza ca legea se modifica des. „IMM-urile care fac achizitii din strainatate sa nu treaca ca termen de livrare un ter­men apro­­piat de finalul perioadei de imple­men­tare a pro­iec­tului, de­oa­rece se poate ca mar­fa sa in­tar­zie, si nu va mai fi chel­tu­iala eligi­bi­la”, aten­tio­neaza Soare.

Sfaturi specifice POSCCE

  • nu cereti decontarea facturilor anterioare perioadei de proiect, incalcarea acestui principiu poate determina situatia in care toate cheltuielile sa fie considerate neeligibile
  • daca pe facturile pentru care cereti decontarea apar si penalitati, nu cereti si decontarea penalitatilor
  • toate procesele-verbale de receptie trebuie semnate de persoanele desemnate sau imputernicite in proiect, nu de catre alte persoane, chiar daca fac parte din proiect
  • la facturile fiscale si la ordinele de plata semnatura de primire este obligatorie
  • raportul de progres pe care il atasati cererii de rambursare trebuie sa acopere toata perioada scursa pana la data la care trimiteti cererea de rambursare
  • stampila si semnatura sa apara pe factura originala, nu doar pe copia facturii originale pe care o atasati la cerere
  • cand consultanta reprezinta cheltuiala eligibila (cazul ajutorului de stat pentru servicii de consultanta), contractul de achizitie trebuie semnat dupa semnarea cererii de finantare